|
Rodion si Ciprian sunt barbati frumosi, cu barba incaruntita si stufoasa, asemeni parintelui lor. Isi amintesc cu placere de anii copilariei, asa cum a fost ea: chinuita si plina de neprevazut. O singura umbra de tristete. Tatal le-a lipsit mult timp: in multe randuri a fost ridicat de acasa si intemnitat. Apoi, ii va fi daruit lui Dumnezeu si semenilor din timpul cuvenit familiei.
“La noi acasa, usa a fost intotdeauna deschisa”, povesteste Rodion. “Mama a trait intre usa si telefon. Ca-ntr-o rascruce. Cu exceptia momentului liturgic, cand avea treaba in primul rand cu Dumnezeu, tata raspundea la toate chemarile enoriasilor. Noi nu ne puteam bucura de el. Rar se intampla sa ciocnim un ou de Pasti. Apoi pleca. Biserica ii stapanea programul. Ajungand medic la Parincea, langa Bacau, la 40 km de locul unde s-a nascut tata, am descoperit prin ‘71 un pacient, om necajit, care, dupa ce l-am tratat, mi-a spus asa: “Eu m-am nascut in 1918 in Racatau. Cu tatal dumitale sunt prieten vechi. Si acum, de Pasti, mi-a trimis 100 de lei”. Si tata plecase din Parancea in 1943.”
Destinul
Parintele Galeriu a imbracat sutana in 1943. Tot atunci s-a si casatorit. Nunta a facut-o cu 10.000 de lei, banii castigati la seminar. Luase premiul I la predica. Nichifor Crainic si Gala Galaction vedeau in tanarul seminarist o mare valoare si hotarasera sa-l trimita la Berlin pentru studii. N-a fost sa fie. Razboiul l-a tinut acasa. Pronia l-a trimis pe Galeriu intr-unul dintre cele mai sarace catune din Prahova: Podul Valeni. Parohie micuta: 90 si ceva de familii. In vreme de razboi fiind, a izbutit sa restaureze Biserica. Numai el stie cum. De aceea, oamenii de acolo nu l-au uitat niciodata.
Parintele Toma Chiricuta, unul dintre cei mai mari predicatori ai timpului, ii promisese ca il va aduce la Institut, in Capitala. L-a uitat insa in satuc. Abia in 1948 a venit ca preot la Biserica Sf. Vasile din Ploiesti, unde a slujit timp de 25 de ani. Pentru a locui cat mai aproape de biserica, parintele si-a construit o casuta cu o sufragerie si doua camere. In ‘73 a fost chemat la Bucuresti.
In ultimii ani de viata, Parintele Galeriu parca intinerise. Raspundea tuturor chemarilor din tara. Studentii ortodocsi, pe care el ii iubea atat de mult, organizau conferinte in toate centrele universitare. In cele 40 de zile ale postului trebuia sa fie peste tot. La Biserica Silvestru din Capitala, unde slujea, dar si la Timisoara sau Iasi. La Biserica Sf. Vasile erau la un moment dat 40.000 de enoriasi. Parintele Galeriu avea o memorie absolut senzationala. Cunostea pana si arborele genealogic al enoriasilor sai.
Nu avea limite in generozitate
Printre fiii duhovnicesti sau numarat Ioan Alexandru si Sorin Dumitrescu. L-a spovedit si pe Horia Patapievici. Parintele Galeriu nu avea limite de generozitate cand era vorba sa sprijine un fiu spiritual. La 13 decembrie 1983, cand a murit Nichita Stanescu, Dora l-a sunat pe Sorin Dumitrescu, care a luat legatura cu preotul. Ceausescu daduse dispozitie ca Nichita sa ramana la morga doua zile, pana-l duc la Uniunea Scriitorilor. Parintele Galeriu a venit la Spitalul de Urgenta si l-a dus la Biserica Sf. Silvestru, sa fie privegheat crestineste.
Indumnezeire prin teatru
“Tata era un propovaduitor complex”, il descrie Ciprian. “Facuse o caravana de film religios. Mergea prin sate si le punea taranilor filme despre nasterea lui Hristos, despre rastignire. Dansul nu a respectat niciodata reguli impuse. In timpul facultatii, Parintele Galeriu fusese conducatorul grupei de studenti, care erau si actori. Timp de doi ani, Parintele Galeriu a reprezentat piese de teatru cu tematica religioasa. Toma Caragiu, pe atunci directorul teatrului din Ploiesti, a venit intr-una din zile la tata, pentru ca punea in scena o piesa in care aparea un duhovnic care spovedea un puscarias. Au intrat atunci la idei Politia si Securitatea. Tata i-a pastrat nestearsa amintirea si, dupa ‘77, i-a facut in fiecare an parastas.”
Drumul spre Canal
Fiindca le spunea oamenilor ca nu Marx e adevaratul invatator, ci Hristos, Parintele Galeriu a fost bagat la beci. Era in postul Sfintei Marii cand l-au arestat, in 1952. Cu doi ani in urma mai fusese arestat, pentru ca nu-l denuntase pe liderul liberal Victor Nicolau, pe care il ascundeau socrii sai. Copiii erau toti mici. Cel mai mare dintre frati era nascut in 1945. Se aflau cu totii la Manastirea Cheia in vacanta de vara. “Tata ne-a lasat sa facem praznicul si a plecat la parohie. N-a mai venit. Situatia era grea. Mama nu avea serviciu, eram patru copii, casa era toata rascolita si dansul arestat. Atunci a fost dus la Canal. L-a scapat Gala Galaction, care i-a scris lui Petru Groza asa ceva: “Draga Petrica, ma grabesc”. Adica, Gala era batran si se temea sa nu moara pana nu-l stia pe tata liber.”
Intoarcerea acasa
Cat a fost inchis preotul, familia n-a murit de foame. A primit sprijin din partea credinciosilor. Sambata si duminica veneau carute de prin sate, cu faina, ulei, pasari. Pe atunci, la fiecare manastire se facea slujba pentru Galeriu. Intr-o convorbire cu Dorin Popa, Parintele povestea cum a ajuns acasa, proaspat eliberat, iar copiii nu l-au recunoscut: “Era de Sf. Dumitru. Sotia se dusese la hram, apoi la o crestina. Cand am ajuns la poarta, am venit ca un soldat de pe front cu o ranita in spate, nebarbierit. O crestina venise la noi nu stiu de ce. Nu m-a cunoscut. Mi-a dat voie sa intru eu inainte pe poarta. Cand am ajuns in casa, Ciprian si Serafim - erau mici - nu m-au cunoscut nici unul. Ceilalti doi nu erau acasa. Am inceput sa-i intreb, cu mestesug metodic, asa, cum ar iscodi cineva pe copii, de una, de alta, cum o mai duc, dar unde e mama voastra si asa mai departe. Apoi, incetul cu incetul s-au dumirit. Pe urma a venit sotia. Mi-a spus: “Mai omule, nici cand erai tu acasa nu am avut atata belsug, cat am avut in lipsa ta””. “Adica cum? Au avut grija?”. “Da. In fiecare dimineata, intr-un loc, gaseam o paine. O punea cineva acolo, pe furis””.
Calator cu piciorul si cu spiritul
Continua Rodion: “In 1957, la 11 ani, impreuna cu tata, mama si un grup de ucenici am avut experienta prima a unui lung drum, a unui pelerinaj la manastirile din nordul Moldovei. Tot ceea ce s-a petrecut in acele doua-trei saptamani de vara imi revine in memorie ca si cum toate oprelistile pe care le-ar pune in calea ta lumea pot fi depasite. Coborand de la Putna la Sihastria, am poposit in toate manastirile, folosindu-ne doar de sprijinul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Am calatorit in camioane, pe lemne, pe butoaie, pe jos.
La fiecare manastire eram servit cu bunataturi: serbet de cirese amare cu apa rece, zmeura, mese binecuvantate de calugari la cate o stana. Eram la Sihastria si unul dintre ciobanei m-a suit pe un magar. Tocmai cand tata si cu Parintele Cleopa dadeau binecuvantarea, am trecut eu printre ei calare pe magar, impins de ciobanel. Oriunde mergeam era tot timpul o intalnire fericita, de bucurie si de slavire in comuniune. Toata viata am fost urmarit de asta. N-a existat vara, pana sa se imbolnaveasca tata, fara sa facem drumul acesta”.
|
