UN PARINTE EMBLEMATIC LA SFARSIT DE MILENIU

 
 

           Cel mai  frumos portret al parintelui Galeriu  scris acest domn Costion despre parintele la împlinirea a 80 de ani  [1]:

           « Un personaj pitoresc.
           Cu barba sa patriarhala, mereu cu grija pieptanata;

                      - cu palaria sa cu boruri late, ca un nimb în jurul chipului concentrat;
                      - cu poala mantiei fluturand nu în vant, ci de mersul lui iute;
                      - cu un fular negru burdusit, iarna, în jurul grumazului;
                      - cu omiprezenta sa prin atatea adunari, de la cele din scolile cele mai modeste, pana la cele ale unor societati simandicoase; prin felul în care baga de seama si întampina întotdeauna, pe toata lumea, zambitor si binevoitor, cu mieroase cuvinte de vindecare, asa cum îl vezi citind ”adanc”, cu ochelarii de moda veche parca stand mereu sa-i alunece pe varful nasului;
                      - cum are mereu un gest de încuviintare al capului cand îi asculta pe altii („Da! Da!”); prin felul cum împarte, boiereste, binecuvantari si îmbratisari sau cum saruta pe crestet pe oricine se apropie de el;
                      -  prin toate acestea si prin destule altele, parintele este o prezenta inconfundabila, care înfrumuseteaza locurile prin care trece.
                      - Parintele Galeriu este unul dintre personajele care marcheaza si caracterizeaza frumos. Bucurestii necajiti ai acestui sfarsit de mileniu.

           O descriere completa a vietii noastre urbane din acest timp nu ar fi corecta si completa fara mentionarea figurii si lucrarii lui. Si asta în extenso. Fara îndoiala, dintre toti parintii importanti ai Romaniei contemporane, el este cel mai cunoscut, atat în mediile ecleziaste, cat si în cele profane. Acest lucru se datoreaza pe de o parte prestatiei sale, iar pe de alta  ubicuitatii neobosite. Este un parinte care nu numai îi asteapta pe credinciosi sa vina la el în biserica, dar care iese adesea si cu folos in lume.

           Nu este tema pe care sa o refuze sa o abordeze, oricat de stranie ar fi ea.

           Un „domn”!

           I-am auzit pe foarte multi dintre acei care nu prea sunt introdusi în cele ale Bisericii adresandu-se cu „ domnul Galeriu” (nici macar, ca in Ardeal, cu „domn parinte”), ceea ce pentru un credincios suna putin bizar. Realitatea este ca, într-un fel duhovnicesc!, este un domn adevarat, în sensul ca realizeaza asemanarea, dupa har, cu Domnul.

           Un personaj (putin) aerian.

           Parintele iubeste si repeta adesea acea definire a Sfintilor Parinti din vechime, cum ca „raul este absenta binelui”. De aceea, el nu prea poate realiza existenta raului, decat cel mult într-un fel abstract, impersonal. Sub acest aspect, multi îl considera un pic naiv, usor de pacalit. El pare sa pluteasca majestuos   într-o realitate care s-a desprins sau se va desprinde în chip necesar de rau.
Acest lucru este si mai evident atunci cand îi apreciaza pe altii: toti sunt buni, iar cand nu prea sunt, ei devin „Sarmanul!” sau „Bietul!”. Probabil ca „neputinta” amintita provine si din faptul ca, purtator si vestitor de bine fiind Sfintia sa, în preajma-i raul se vestejeste în buna parte. Si daca parintele este putin aerian, apoi asta i se trage, desigur, de la adierea Aerului liturghic, pe care-l leagana la Sfanta Liturghie deasupra sfintelor vase, în timp ce noi ne marturisim dreapta credinta.

           Un mare actor (liturgic!)

           Acest aspect este deosebit de evident, mai ales, în felul în care cuvanteaza. De altfel, în studentia sa a facut teatru. Gesturile-i, de la cele ale capului la cele ale mainilor, maniera în care urca si coboara glasul tin numai de arta elocintei, ci si de cea a scenei.
Adevarul este ca practica aceasta arta cu talent si farmec. Chiar daca, cel mai adesea, „monologurile” sunt de o lungime wagneriana. Acest talent a fost, pentru el, ca pescar de oameni, mreaja cu care a prins spre mantuire multi pestisori, unii chiar de aur. In acelasi timp, este destul de clar ca parintelui îi place sa iasa nu numai solar de solee, dar si la rampa. Insa este o rampa de pe care se fac lansari spre”ceruri”, spre Treimea Sfanta Care le locuieste, asteptandu-ne tandru.

           Garda Argentiniana.

           Ca orice preot de mir, cu toata constitutia si aparenta sa calugareasca, parintele Galeriu are în preajma (de o viata) o preoteasa, pe aceea pe care cei apropiati o numesc duios si cu zambet plin de (sub) înteles „Coana Argentina”. Dar Doamna Argentina este, pe buna dreptate, exasperata de avalansa de solicitari ce cad zilnic pe capul plecat al parintelui. Ea încearca sa salveze ceea ce eventual s-ar mai putea salva din puterile si timpul lui. Incearca sa puna o baterie cat de cat filtrata în fata fanilor abuzivi. Bilantul este plapand.

           Numai cei ce nu o cunosc deloc tin seama de preoteasa. Ceilalti o trateaza ca pe un element component firesc al peisajului, cu rolul si cu farmecul sau, dar stiu ca, cu putina persistenta, se poate trece de ea. In plus „invadatorii” beneficiaza de complicitatea parintelui, care pare s-o saboteze din interior, în aceasta privinta pe sotia sa. Cand doamna preoteasă spune ca nu se poate, părintele zambeste încurajator din spatele ei si te îndeamna sa insisti si sa ajungi la el. Un „Lasa-l Argentino!” petcetluieste capitularea grijuliei preotese. Dar, am impresia ca si dumneaei a realizat de mult ca, pana la urma, îmbulzeala aceasta sufocanta ajunge sa dea, în chip paradoxal, viata si forta parintelui.

           Un om fara timp, care are totdeauna timp.

           Paroh adult, profesor universitar important, cap de familie (din ce în ce mai numeroasa), conferentiar si interlocutor suprasolicitat, duhovnic cercetat, probabil  de mii de credinciosi… Te miri cum poate face fata parintele la atatea cerinte, mai ales daca tii seama si de varsta sa si de faptul ca sanatatea i-a fost mai tot timpul pe muchie de cutit (din fericire taria duhului a compensat fragilitatea trupului).

           Nu stie sau nu vrea sa refuze pe nimeni. Gaseste un timp pentru fiecare. Partea dramatica este ca destui dintre cei care sustin ca-l iubesc nu inteleg sa-l protejeze în nici un fel, îl coplesesc cu toate maruntisurile lor.

           Sau, cine stie, poate ca asa cum aminteam, tocmai aceste asalturi continue îi dau forta. In orice caz, cand vrei sa pastrezi o legatura mai apropiata continua cu parintele, se cere sa-ti exersezi în grad înalt rabdarea. E mereu coada la el!

           Un mare „risipitor”.

           Parintele nu tine nimic pentru sine. Imparte totul, si mai ales îsi împarte viata cu toate ale ei. Nu exista pentru el „viata privata”, totul e pe fata si pentru toti, pentru cei sarmani cu viata duhovniceasca, pentru ca, pana la urma, într-un fel sau altul, toti suntem sarmani si avem nevoie de iubire parinteasca. Cand era detinut la Canal, povestea cineva, împartea de îndata, de obste, întreg continutul pachetului primit de acasa, în timp ce toti ceilalti tot cautau sa mai tina cate ceva numai pentru sine.
            O slabiciune tot are si parintele: cartile! Cei ce i-o stiu, ori o iau ca atare si îi vin în întimpinare, considerand fiecare carte ce i-o „împrumuta” ca un dar deja facut, ori evita sa o mai faca.

           Un om „enervant”.

           Pentru unii, mai ales pentru destui confrati (gelozie de breasla ?), parintele Galeriu poate fi enervant. Enerveaza prin calitatile sale, pe care acestia le pot considera, în unele situatii, defecte: prin calm, prin disponibilitate, prin staruinta la rugaciune, prin împaciuitorism, prin lipsa de apologism afisat etc. Este drept, parintele fiind un om care încearca sa fie (bine) cu toata lumea, ceea ce nu totdeauna se poate, se poate ajunge sa se profite de el, fiind pus, în companii nepotrivite, care-l expun într-un fel.

           Un om paradoxal.

           Se întampla ca parintele sa rezolve pur si simplu lucruri foarte complicate, mai ales pe cele  cu continut accentuat spiritual, dar sa se complice foarte tare în solutionarea altora extrem de simple, de natura evident formala. Ca atare, trebuie cautat îndeosebi pentru cele dintai.

           Un om al iubirii ne-precupetite.
 
           Ceea ce asteapta omul de la un alt om este mai ales un pic de atentie. Cand atentia vine din partea unui preot receptat ca a fi de mare valoare, cu punga încarcata de talanti, omul ce-i sta in fata realizeaza ca are si el o importanta pe lumea aceasta, in care cel mai adesea se poate simti pierdut si insignifiant. O memorie fabuloasa îl ajuta pe parintele sa poata chema pe nume mii de oameni si sa-si aminteasca, la momentul potrivit, detalii din viata lor. Lucrul acesta este flatant si mangaietor pentru orice om care tine sa conteze nu ca simpla oita fara nume într-o turme prestigioasa, ci ca persoana unica si importanta, daca nu prin fapte marete, macar prin faptul ca si pentru rascumpararea lui s-a varsat o picatura din sangele lui Hristos. La randul lui, parintele are si el o nevoie de iubire, si stie ca nimic altceva nu-ti poate aduce  o bruma de iubire decat o mare investitie de iubire. Dar, chiar si asa, nu esti niciodata în pierdere.

           “Un om al rugaciunii, ascultat de Dumnezeu.

           Sunt lucruri tainice (cateodata si mistice) pe care le realizezi numai prin experienta personala, despre care trebuie apoi sa dai marturie. Pana la urma, asta asteptam fiecare de la marii duhovnici: ca atunci cand suntem la ananghie sa ne sara cu eficienta în ajutor si sa ne scoata din belele. Sa ne fie o „pila” la Dumnezeu. Or, întru aceasta lucrare s-a relevat atat de adesea parintele Galeriu credinciosilor, în primul rand, dar si mai putin credinciosilor, în destule ocazii. Punctul sau cel mai tare este acela ca este un om al rugaciunii permanente, o rugaciune facuta cu precadere pentru altii. S-ar putea culege mii si mii de marturii despre felul în care parintele i-a atras pe atatia din prapastie cu funia rugaciunii sale cu putere multa. Apologia principala practicata de parintele Galeriu este rugaciunea.

           Un parinte în sensul autentic al cuvantului si al Cuvantului.

           Dintre persoanele Treimii Sfinte, nu atat Hristos pare sa fie modelul prim al parintelui Galeriu, cat Tatal ceresc. Este „parintele” prin definitie (existentiala). Este un parinte bun pentru toata lumea, pentru cei simpli, ca si pentru intelectuali de rasa. Cuvintele sale au, dupa modelul celor lui Hristos, straturi pentru toata lumea. Ele contin atat citate savante, cat si istorioare în general accesibile. Nici cand se repeta, discursul sau nu ajunge sa fie obositor, si asta datorita trairii autentice si intense care-l genereaza si-l nuanteaza.

           Un prieten al lui Dumnezeu.

           Ceea ce conteaza, pana la urma, este faptul ca parintele a parcurs acest drum de la „sluga” la prieten al lui Dumnezeu [2] ramanand pe tot acest parcurs existential un slujitor exemplar al Bisericii (ceea ce înseamna al lui Hristos si al oamenilor, în acelasi timp). Prietenia parintelui înlesneste prietenia fiilor sai duhovnicesti. Ca atare, e bine sa te insotesti cu el!.

          

--------------------------------------------------------------------------------------------

[1] Costion Georgescu - Un parinte emblematic la sfarsit de mileniu
Aparut inRevista Parohiei Sf Ilie  Gorgani cu ocazia implinirii a 80 ani a parintelui Galeriu
[2] (cf.Ioan 15,14-15)


---------------------------------------------------------------------------------------------

sus

 
 

 
Motto:
 

"Omul se realizeaza prin trei dimensiuni:

1. prin propria lui zidire dupa chipul lui Dumnezeu
2. prin operele lui
3. si prin urmasi: fii sau ucenici. "

 
Parintele Galeriu
 
 
 
 
 
           Rezolutia recomandata: 1024 by 768 pixels sau mai mare
           Site-ul a fost testat in Internet Explorer 6.0, Mozilla FireFox 1.5.0.4, Opera 8.54
           Copyright © ucenic.go.ro
           Toate drepturile rezervate
           Pozele Parintelui Galeriu si articolele care apar pe site apartin proprietarilor de drept. Site-ul www.ucenic.go.ro nu isi asuma nici un drept fata de
           respectivele poze sau articole.