Pentru a talcui modul in care intelectualii se pot adapta la mesajul Evangheliei, Parintele profesor - parafrazand formula scolastica „adaequatio rei et intellectus” - obisnuia sa vorbeasca despre un „adaequatio Dei (sau mai degraba Christi) et intellectus” [1] . In ceea ce ne priveste, consideram ca n-ar fi putut intui aceasta formula fara o incursiune in teoria valorilor.

            Pr. prof. dr. Constantin Galeriu l-a pretuit si iubit foarte mult pe Tudor Vianu pentru intuirea calitatii integrative a valorii religioase [2] ,  considerandu-l, dupa cum afirma dl. Dorin Popa, “un om al viziunii integrale, al intregimii si al persoanei umane in realitatea ei deopotriva profunda, comprehensiva”. [3] Calitatea integrativa a valorii religioase rezulta din faptul ca sursa oricaror valori, ca si in cazul virtutilor, este Dumnezeu, scopul lor fiind desavarsirea si mantuirea omului. Intuind caracterul soteriologic al valorilor, Parintele profesor explica in felul urmator contributia acestora la realizarea comuniunii dintre om si Dumnezeu: „Caderea a fost o cadere din ordinea valorilor;  (…) Setea, dorinta de  mantuire va insemna redesteptarea si nazuinta de reintegrare in lumea valorilor, a principiilor; reunirea pamantescului cu spiritualul, cu cerul, caci, in sens teologic, cerul e tocmai infinitul valorilor spirituale” [4] . Daca initial valorile au fost concepute de Dumnezeu pentru a reflecta starea primordiala buna in care se afla intreaga creatie, ulterior, acestea aveau sa devina criterii existentiale in functie de care se poate stabili raportul omului cu Dumnezeu. In acest sens, Parintele profesor Constantin Galeriu afirma: „Noi vedem lumea prin valorile din ea, asemenea lui Dumnezeu Insusi, Care, la sfarsitul celei de a sasea zi a creatiei, a privit la tot ce a facut si a vazut ca erau bune foarte. (Fac. 1, 31)” [5] .

            Caracterul soteriologic al valorilor este si mai evident daca luam in calcul interdependenta dintre acestea si virtuti. In ceea ce ne priveste, suntem convinsi ca fara virtute nu exista valori si fara valori nu se poate practica virtutea. Trebuie insa sa facem precizarea ca, asa cum sublinia Parintele profesor Constantin Galeriu, relatia lor devine functionala doar daca intreaga ierarhizare a valorilor este polarizata de valoarea binelui suprem care nu poate fi decat in consonanta cu vointa lui Dumnezeu [6] . In felul acesta, vointa lui Dumnezeu devine, prin virtutea teologica a credintei, criteriu valoric de care depinde practicarea celorlalte virtuti. Astfel, putem spune ca, data fiind interdependenta virtutilor [7] , ignorarea oricarei virtuti, in special a credintei, poate declansa o adevarata criza a valorilor. Aceasta este, de altfel, si explicatia logica pentru care valorii religioase i se atribuie, prin excelenta, calitati integrative.

            Punand accentul pe functia virtutii teologice a credintei si recomandand mesajul Evanghelic al Mantuitorului nostru Iisus Hristos drept norma sau regula a adevarului, conceptia despre caracterul soteriologic al valorilor este absolvita de pericolul influentei gnostice. Evitand pericolul considerarii drept normative a totalitatilor sau majoritatilor sincretice, caracterul soteriologic al valorilor rezulta din capacitatea sa de a realiza sinteze care sa conduca spre unitate si unicitate, in conformitate cu adevarurile de credinta, cu conditia ca sa existe o orientare axiologica a omului spre Dumnezeu, Unul in Fiinta si Intreit in Persoana, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Pentru crestinul autentic, acest lucru ii confera libertate de simtire, gandire si actiune, precum si capacitatea de a valorifica in sens crestin tot ceea ce il inconjoara. Acest lucru inseamna a reinvesti realitatea prezenta cu finalitatea initiala pe care Dumnezeu a randuit-o lumii, reintegrand-o, astfel, ordinii valorilor dumnezeiesti. Pentru aceasta, insa, este nevoie ca omul sa experimenteze prin credinta dimensiunea fundamentala a spiritului care, in opinia Parintelui profesor Constantin Galeriu, este reprezentata sub forma unei „table de valori” [8] . Doar aceasta dimensiune axiologica confera deschidere spirituala fata de harul lui Dumnezeu, singura garantie a autenticitatii si infailibilitatii: „Spiritul este sufletul deschis harului si adevarului, purtator de har si de adevar” [9] .

            Orientarea axiologica crestine este necesara descoperirii valorilor autentice, menite sa sustina viata si sa contribuie la mantuirea sufletelor oamenilor. Aceasta orientare axiologica crestina a fost revelata oamenilor prin actul kenotic intreprins de Mantuitorul nsotru Iisus Hristos pe care, oamenii, insa, trebuie sa-l intreprinda in sens invers, pentru a ajunge la „asemanarea” cu Dumnezeu (Fac. I, 26). Analizand complementaritatea valorilor spirituale dupa dogma de la Sinodul IV Calcedon, Parintele profesor remarca faptul ca acest Sinod are meritul de a fi subliniat capacitatea persoanei de a furniza valori datorita „bipolaritatii” sale, „realizandu-se deci in comuniunea divinului cu umanul, pe verticalitatea si orizontalitatea existentei”. [10]

            Talcuind parabola talantilor in duhul acestui Sfant Sinod, el releva faptul ca omul are obligatia, in virtutea acestei bipolaritati, de a spori valorile creatiei: „Oferindu-ne lumea ca un dar din partea Sa, El o primeste apoi ca o ofranda a omului, cerandu-ne sa sporim valorile creatiei, sa dam Ziditorului un raspuns personal, original...”. [11] Vedem in aceasta afirmatie, un laitmotiv al gandirii Parintelui Constantin Galeriu: „omul, care a fost creat dupa chipul Creatorului, poate deveni la randul sau creator de valori” [12] . Ba, mai mult, pe langa obligatia de a amplifica valorile creatiei, Parintele profesor vorbeste chiar despre un sacrificiu uman in fata valorilor, pledand pentru consolidarea constiintei valorilor: „Intre lume si valori este o stransa interdependenta; lumea este dependenta de valori si in acelasi timp se gaseste in serviciul lor, dupa cum si omul insusi e in serviciul valorilor; in serviciul binelui, adevarului, dreptatii etc. Acestora suntem chemati sa le jertfim. De aceea, jertfa se mai poate defini si ca o ofranda a lumii in serviciul valorilor. Acestea fundamenteaza ordinea relatiilor intre om si lume, intre om si semeni, intre om si Dumnezeu” [13] .

            Din perspectiva Parintelui profesor, orice criza a valorilor, inclusiv cea prin care consideram ca trece societatea contemporana, reprezinta, de fapt, o „cadere din ordinea valorilor” sau o neconcordanta cu ordinea valorilor restabilita prin jertfa si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Consecinta acestei crize este „pervertirea constiintei axiologice pana la secatuirea sensibilului de seva lui spirituala, de principii, de sensuri…” [14] . Intrucat, aceasta criza a valorilor nu consta intr-o disolutie sau epuizare a acestora – care, de altfel, nici nu ar avea cum sa se produca, intrucat sursa lor vie si inepuizabila este Dumnezeu – , ci este determinata de incapacitatea omului de a le observa si de a le utiliza din cauza pervetirii simtului sau sentimentului valorii, consideram ca remediul acestei crize consta in revigorarea credintei crestine.

            Revenind la intrebarea pusa la inceputul discursului nostru, ce anume au vazut intelectualii la Parintele Galeriu, am putea raspunde: valoarea credintei. Daca Papa Silvestru al II-lea afirma ca „a vorbi bine” inseamna „a trai bine” [15] , din punct de vedere al moralei crestine, putem spune ca la acest capitol Parintele Galeriu vorbea pe intelesul intelectualilor, adica al cartilor, asa cum traia de altfel si traia, in mijlocul intelectualilor si al cartilor. Parintele Galeriu a fost si ramane unul de-al lor, fara a pacatui cu nimic sau a abdica de la dogma Bisericii Ortodoxe, ci facandu-se, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, „tututor toate” (I Cor. IX, 22), inclusiv „intelectual intelectualilor”, stiind sa strecoare hrana duhovniceasca pe gustul acestora.

"Omul se realizeaza prin trei dimensiuni:

1. prin propria lui zidire dupa chipul lui Dumnezeu
2. prin operele lui
3. si prin urmasi: fii sau ucenici. "