Biografie

Părintele Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918 – † 10 august 2003, Bucureşti) s-a născut în sărbatorile Maicii Domnului :
(21 noiembrie –Intrarea Maicii Domnului în biserică si a plecat la cer în postul Adormirii Maicii Domnului .
In aceste zile (6-13 august) cântarea la icoana Maicii Domnului este :”Măreste pe Cel ce S-a schimbat la fată (Axionul Schimbarii la Fată1 ) . Părintele Galeriu a închis ochii dupa Vecernia Sfântului Nifon pe care-l pretuia , si a fost înmormântat în ziua Aducerii
moastelor Sfântului Maxim Mărturisitorul pe care-l cita adesea. A fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române, preot şi profesor de teologie. Este «cel mai mare predicator din istoria bisericii noastre»2 supranumit « Predicatorul de foc » .3

Date biografice4

  • S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău, în familia unor ţărani. Urmează şcoala primară în comuna natală
  • Hirotonit la biserica “Zlătari” (unde era deja cântăreţ şi secretar de redacţie al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al epocii interbelice)
  • (1943-1947)- Podul Văleni din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova
  • (1947-1973) biserica “Sf. Vasile” din Ploieşti
  • (1974-2003) biserica “Sf. Silvestru” din Bucureşti .
  • Căsătorit din 1943 (prenumele soţiei: Argentina-Cristina, Vărgatu), a devenit tată a patru băieţi: Narcis, Rodion (viitorul director al Editurii Harisma), Ciprian, Serafim
  • Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinut politic între 7.08-7.09. 1950 şi între l6.08.1952-26.10.1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă Peninsule (Canalul Dunăre-Marea Neagră).
  • În 1973 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, cu teza Jertfă şi răscumpărare.
  • A fost mai întâi “preot spiritual” (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.
  • În 1992 a fost numit profesor consultant conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti.
  • După pensionare, a mai activat ca profesor la Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.
  • La 1 ianuarie 1990 a fost numit, de către P. F. Părinte Patriarh Teoctist, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Activitate sociala

  • Preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, Preşedinte al Editurii “Harisma”,
  • Membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale “Christiana”,
  • Preşedinte al Fundaţiei “Elena Doamna”, Preşedinte al aşezământului “Sf. Stelian” (pentru ocrotirea copiilor străzii), Membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei “Delphi” (pentru recuperarea bolnavilor psihici),
  • Membru de onoare al Fundaţiei “Memoria”, preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române.

Participari la conferinte si congrese internationale

  • 1979 „Dialogul Ortodox- Reformat„ de la Budapesta cu referatul „Complementaritatea valorilor spirituale dupa dogma de la sinodul IV Calcedon
  • „ Conferintele liturgice anuale de la Institul Ortodox Saint Serge de la Paris cu referatele:
    • 1987 „Randuiala voturilor monahale”
    • 1995 „Primeste odorul acesta si-l pastreaza pe el. “
    • 1996 „Sacrificiul in operele reprezentative ale culturii romane. “
    • 1997 „Schimbarea la Fata A Lui Hristos-trasfigurare a creatiei. “
    • 1998 „Sacramentul fratelui in Iisus Hristos “
  • 1988 „ Congresul Ortodox din insula Rhodos ”- „Slujirea femeii in Biserica Ortodoxă”
  • 1989 „Dezbaterea ecumenica de la Palermo organizata de Instutitul Constanza , Scelfo Barberi cu tema „Femeia si preotia” , a prezentat referatul „Ortodoxia si problema admiterii femeii la preotie ” Simpozion Organizat de Biserica Romano Catolica din Anglia , la Mînăstirea Benedictină Ampleforth-York cu tema „A time for change –Timpul schimbarii a sustinut referatul „ Optiuni fundamentale în dialogul actual dintre credinciosi si societate ”
  • Conferinta de la Salonic , organizata de Mitropolia si Universitatea locala.
  • 1991- „Păcatul împotriva Duhului Sfant ”;
  • 1992- „Părintele Ceresc- Izvorul dumnezeeirii si al iubirii” ;
  • 1993 „Biserica Ortodoxa -Mama noastra ”-„Fidelitatea Bisericii Ortodoxe fata de Iisus Hristos, certitudine a Invierii noastre divine

Premii si distinctii primite

  • Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti (1942);
  • Distictia bisericeasca „Sachelar”oferita de Patriahul Nicodim (1947);
  • Distictia bisericeasca Iconom Stafrofor acordată de patriahul Iustinian (1976);
  • Premiul revistei Flacăra (1990),
  • Titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti (1992),
  • Diploma de Onoare a Societăţii Academice “Titu Maiorescu” (1993), precum şi mai multe distincţii bisericeşti,
  • Ordinul Naţional “Steaua României” în gradul de ofiţer – l decembrie 2000, prin Decret prezidenţial.
  • Premiul “Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001- În 19 decembrie 2003, Părintelui Galeriu i-a fost decernat post- mortem

Carti publicate

  • 1959 « Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă »
  • 1960 « Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog »
  • 1961 « Rabindranath Tagore, poet şi filosof indian »
  • 1962 « Mahatma Gandhi – spiritualitatea creştină şi problemele vremii »
  • 1967 « Sensul creştin al pocăinţei »
  • 1973 « Jertfă şi răscumpărare – teză de doctorat »
  • 1975 « Problemele actuale în religiile creştine »
  • 1991 « Jertfă şi răscumpărare», Editura Harisma, Bucureşti »
  • 1991 « Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu »
  • 1991 «Dialoguri de seară- Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Sorin Dumitrescu» Editura Harisma
  • 2001 « Talcuiri la mari praznice de peste an » Editura Anastasia
  • 2002 « Tatăl Nostru » – Editura Harisma
  • 2002 « Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă. »  Convorbiri realizate de Dorin Popa
  • 2004 « Cartea celor nouă Fericiri » Editura Harisma
  • 2004 «Astãzi» Editura Harisma

 

Lucrari in străinatate

  • « Sacrifice et Redemption » in “Contact’s Revue de l’Orthodoxie” nr. 3/1976 – Paris
  • « The Structure of Sacrifice » in “Sf. Vladimir’s Theological Quarterly” nr.1 – New York 1986

 

Articole si studii publicate în periodice din ţară şi din străinătate

  • « Ortodoxia, Glasul Bisericii, Studii Teologice, Mitropolia Banatului Revista Pedagogică, România liberă, Ziua, Contemporanul etc. ».5
  • « Studiu introductiv la « Vindecarea Arborele genealogic »- dr Kenneth McAll – Editura Harisma 1993 , republicata la editura Adevar divin (Orpfeu) 20116
  • « Taina Marturisirii »7
  • « Iubire si Inviere » 8
  • « Timpul schimbări » 9
  • « Sensul vietii monahale » 10

Predici video si audio

 


Referinte:

1 www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/axioane-praznicale-corul-stavropoleosaudio/axionul-schimbarii-fata-audio-3213.html
2 Cuvantul Mitropolitului Serafim Joanta al Germaniei si Europei Occidentale la Simpozionul de la
Oasa si transmis si la TVR1
3 Cristian Curte – « Părintele Constantin Galeriu – Predicatorul de foc »-2012 – www.formulaas.ro/2012/1040/spiritualitate-39/mari-duhovnici-parintele-constantin-galeriu-predicatorul-de-foc-15660
4 «Cu Părintele Galeriu : Intre Geneza si Apocalipsă » (convorbiri cu Dorin Popa ) Editura Harisma -2002 – Pagini 373-381 -http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Galeriu”
5 Prezenta lucrare nu a putut cuprinde întreaga opera publicistica a Parintelui Galeriu.
6 Republicata Părintele Constantin Galeriu, „Studiu introductiv”, în volumul lui Dr.Keneth McAll, «Vindecarea arborelui genealogic », Piteşti, Editura Zodia Fecioarei, 1998
7 www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/taina-marturisirii-Părintele-constantin-galeriu-68935.html
8 www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/Părintele-constantin-galeriu-iubire-inviere-68469.html
9 www.crestinortodox.ro/editoriale/timpul-schimbarii-Părintele-galeriu-70116.html

Viata si activitatea Parintelui Galeriu - Biserica Sfantul Silvestru